Șase persoane rănite la Festivalul Afterhills, în timpul unei vijelii

Șase persoane rănite la Festivalul Afterhills, în timpul unei vijelii
Publicat: 23/06/2017, 17:23

Pompierii din Iași au intervenit în peste 20 de zone din oraș pentru a curăța carosabilul, după ce mai mulți copaci au fost puși la pământ de furtună, iar în două situații acoperișul unor blocuri a fost smuls de vântul puternic.

În zona Copou, un arbore s-a prăbușit peste o mașină și un tramvai, blocând circulația pentru zeci de minute.

Totodată, furtuna a cauzat probleme și în ceea ce privește traficul feroviar. Mai multe trenuri au avut întârzieri după ce șinele au fost acoperite de copaci sau stâlpi de
electricitate căzuți.

Trenurile Suceava – București Nord, Cluj – Galați, Iași – Timișoara au fost oprite pe traseu pentru o perioadă scurtă de timp până s-au deblocat căile de rulare.

La Festivalul Afterhills, care trebuia să înceapă vineri după-amiază în Iași furtuna a făcut ravagii, mai multe corturi fiind luate de vânt, iar șase persoane au fost rănite.

Potrivit directorului medical al Serviciului Județean de Ambulanță, Radu Calistru, cinci dintre ele au refuzat transportul la spital, însă o femeie a fost dusă de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

„O fata de 16 ani a fost dusă la Neurochirurgie cu traumatism cranio- cerebral, cu escoriații la nivelul pielii capului, în stare conștientă. Au mai fost două persoane, cu escoriații la nivelul membrelor infirrioare și superiare, dar au rămas pe loc. Li s-a aordat prim ajutor la fața locului”, a declarat Radu Calistru, director medical al SAJ Iași.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță